fbpxSkip to content

De ce contractul de închiriere e important pentru chiriași?

Procesul de închiriere poate fi o luptă dificilă pentru chiriași, fiind tot mai multe obligații și responsabilități de care trebuie să aibă în vedere înainte, în timpul și după închirierea unui imobil (facem referire strict la închirierile pe termen de 3 luni+, care nu au loc prin sistem AirBnB sau Booking).

Cu toate acestea, înainte de mutarea în noua casă pe care ai închiriat-o, va trebui să acorzi mai multă atenție contractului de închiriere.

Citește și: Capcanele contractului de închiriere

Contractul de închiriere este un document scris care stabilește termenii și condițiile de închiriere. Contractul clarifică ce tip de închiriere este, pe ce termen are loc, care este suma de plată și care sunt drepturile și obligațiile fiecărei părți.

Există mai multe tipuri de contracte de închiriere. Unele contracte de închiriere le-ai semnat poate fără să fi știut.

Cum așa?

Ei bine, acceptând termenii și condițiile aplicațiilor de închiriere, se presupune automat acceptarea tuturor clauzelor prevăzute în acei termeni și condiții. Termenii și condițiile unei aplicații au rolul unui contract care se presupune că este citit și acceptat atât de tine, în calitate de chiriaș, cât și de proprietar.

Aici vorbim de acel tip de contract de închiriere pe termen scurt sau mediu, contract ce are loc prin intermediul unei aplicații (ex: Booking, AirBnB etc.)

Mai există contractele de închiriere în regim hotelier, la pensiuni, hoteluri, cabane, etc., și,  în cele din urmă, contractul de închiriere pe termen mediu sau lung ce are loc direct între tine și un proprietar.

Poți vedea mai multe detalii despre contractul de închiriere și poți descărca gratuit modelul nostru de contract de închiriere de pe această pagină web.

Depozitul sau garanția

Depozitul, zis și „garanția”, este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante aspecte ale unui contract de închiriere.

Contractul va stabili de obicei suma necesară a depozitului și modul în care va fi protejată această sumă.

De cele mai multe ori, proprietarii percep suma echivalentă a unei luni de închiriere drept garanție. În mod normal această garanție se oferă înapoi către chiriaș după finalizarea contractului, în urma părăsirii imobilului închiriat, dacă chiriașul nu a cauzat stricăciuni și dacă a achitat toate cheltuielile. În caz contrar, proprietarul poate păstra garanția pentru lucrări de renovare sau plata unor cheltuieli restante.

Din păcate, există cazuri când, chiar dacă chiriașul și-a îndeplinit corespunzător toate obligațiile, acesta nu și-a primit garanția înapoi. Contractul de închiriere îl poate proteja pe chiriaș de aceste neplăceri, apelând la autoritățile competente.

Dacă în calitate de chiriaș, ai trecut prin sistemul de verificare RentGuard.Ro, vei putea oferi feedback către proprietar.

De asemenea, pentru a evita aceste neînțelegeri ce au legătură cu stricăciunile din imobil, RentGuard recomandă sistemul ImoInvent de inventariere a proprietății.

ImoInvent este un sistem nou în România, prin intermediul căruia un agent (terță parte) vine la proprietate și face inventarierea proprietății. La finalul contractului de închiriere, proprietarul și chiriașul vor avea dovezi clare despre starea imobilului comparând imaginile de la începutul contractului cu cele de la final.

Clauze speciale

Pentru a limita șansele ca problemele și disputele să apară mai târziu, e important să analizezi secțiunea clauzelor speciale pentru a afla exact care îți sunt responsabilitățile.

Această secțiune poate face referire la regulile specifice ale proprietarului cu privire la animalele de companie sau fumatul în casă, obligații când vine vorba de curățenie, plata întreținerii, momentul când se face plata, modalitatea prin care se face plata, etc.

Un contract de închiriere amănunțit și concis va avea toate răspunsurile la aceste întrebări pentru a elimina orice confuzie.

Înștiințarea

Un factor important în contractul de închiriere este înștiințarea, respectiv perioada de preaviz în caz de întrerupere/reziliere a contractului de închiriere. Neanunțarea corespunzătoare poate presupune că vei avea în continuare obligația de plată a chiriei, chiar dacă te-ai mutat în altă parte.

Recomandările RentGuard cu privire la contractul de închiriere

1. Citește cu atenție contractul de închiriere, fără grabă și fără presiune. Poți cere o copie de la proprietar înainte de a te vedea cu acesta, astfel nu veți pierde timp în timpul vizionării.

2. Nu semna decât dacă ești de acord cu ceea ce ai citit.

3. Cere ajutorul unei persoane competente (jurist / avocat / notar etc.) în cazul în care ai nelămuriri cu privire la contractul de închiriere.

4. Asigură-te că totul este clar, nu ambiguu în contract. Poți descărca modelul de contract de închiriere al nostru pentru a vedea cum ar trebui să arate un contract bun.

5. Asigură-te că primești o copie a contractului semnată de către proprietar.

6. Ai grijă la capcanele contractului de închiriere.

Citește și:

Obligatiile proprietarilor și obligatiile chiriasilor la închirierea unui imobil

Cum se face verificarea chiriașilor în alte țări?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Rămâi la curent cu toate noutățile RentGuard! 

Înscrie-te cu adresa de email și vei primi informații, știri și noutăți de la noi!

Notă informativă despre înscrierea la newsletter.